„Când îți dorești cu adevărat ceva, tot universul conspiră pentru îndeplinirea planului tău.”
Paulo Coelho.
Înainte de orice, sunt soț, sunt tată și sunt fericit în aceste roluri și recunoscător pentru bucuriile cu care am fost binecuvântat, pentru educația și spiritul perseverent pe care le-am primit.
Ce vei găsi mai jos este un text corporatist și consider că este potrivit să îți spun din start că, deși sunt lucruri adevărate, nu ar trebui să le iei în serios în mod exagerat.
În afara acestor măști și costume pe care le purtăm în diferite roluri, căutările personale sunt constante și ceea ce spunem despre noi astăzi devine trecut chiar de mâine, mai ales dacă rămânem flexibili și ne adaptăm la noile realități în care trăim.
––––––––––––––––––––––––––––––––––
Am o experiență de 25 de ani de lucru, din care 20 de ani sunt dedicați unor activități de vânzare directă, marketing și dezvoltare de echipe, cu rezultate remarcate în domeniul vânzărilor de servicii și autovehicule la nivel național.
În activitatea mea de zi cu zi, fac parte dintr-o echipă fantastică în cadrul BMW APAN Motors Brăila. În calitate de Executive Manager sau intraprenor, sunt mai degrabă pasionat de oameni decât de mașini.
Misiunea mea este de a consolida cultura organizațională și de a asigura echipei mediul și instrumentele necesare pentru a obține performanțe în servicii, în acțiunile de fidelizare a clienților existenți, atragerea de noi clienți și menținerea poziției de lider pe care o ocupăm în provincie de peste 5 ani.
Cred în învățarea accelerată. Sistemul de educație se schimbă. Un autor poate scrie o carte după ani și ani de studiu bazat pe o experiență în domeniul său de peste 10 ani (în medie). Dacă citești acea carte, poți obține chiar esența expertizei sale de mii de ore în doar câteva zile.
Cred în libertatea de exprimare. Educația și cultura ne-au învățat să credem cu tărie în zicala „capul plecat sabia nu taie”. Și unii au înțeles greșit această învățătură (am vrut să scriu greșit, dar era prea subtil). Am învățat că este mai bine să nu ne asumăm responsabilități, să nu fim trăși la răspundere, să atribuim vina mediului și am pierdut inițiativa în vremurile despre care abia mai putem aduce aminte.
Cred în Inițiativă și în A începe. Lupt cu Consecvența și sunt un adept al scrierii agendelor pe care le-am întors pe toate părțile în propriile mele teste personale, pentru a-mi îndrepta atenția către toate proiectele în care sunt implicat, de la carieră la viața personală, dar și în proiectele de independență financiară pentru familia mea.
Motivația intrinsecă pornește de la propriile provocări. Legat de această pagină, mi-am dublat provocarea: pe lângă conținut, tot ceea ce fac în implementarea site-ului este pe cont propriu. Așa mi-am zis.
Domeniu, hosting, portare domeniu, nameservere, WordPress, template, instalare, încărcare conținut, poze, setări… Totul părea complicat… dar în timp ce acționezi, ceața se ridică ușor. Soluțiile apar miraculos, dacă le cauți și dacă pui întrebările potrivite (atat către tine cât și către… Google).
Rolul meu predominant este de Inițiator – e bine și mai puțin bine, depinde de context. Am avut o revelație când am descoperit asta în cadrul unei sesiuni de coaching. Există trei roluri predominante într-o activitate: Inițiator, Continuator și Finalizator. Una dintre valorile mele este Evoluția. Dacă nu simt că fac ceva și că evoluez, devin anxios, mă frustrez. Însă acest proiect în sine îmi oferă Evoluție, îmi îndeplinește totodată rolul de Inițiator, dar mă forțează să continui, să aplic. Prezența în acest blog îmi oferă posibilitatea de a mă exprima, de a fi prezent, actual și cu planuri de viitor.
Aș fi un mincinos dacă nu aș recunoaște că ego-ul meu nu se gudură când primesc recunoaștere. Dar sunt și recunoscător în același timp. Robin Sharma spune: „o zi bună pentru suflet este o zi proastă pentru ego”.
Acest proiect susține dorința mea de conectare cu oameni și idei, în scopul de a putea aplica proiecte în activitățile în care suntem implicați și de a evolua, de a fi mai performanți. Mă face să-mi pun întrebări: ce ne-ar ajuta, ce ar fi util pentru mine și pentru tine? Cum putem obține rezultate mai rapid și mai ușor? Mă ajută să abordez activitățile mele, jobul meu, să fiu un antrenor mai bun pentru echipa mea, dar și pentru copiii mei.
Acest blog a văzut lumina zilei la data de 6 august 2018, data limită pe care mi-am propus-o încă de la începutul anului 2018. Ziua aceasta are legătură cu ziua mea, de fapt… altfel de ce ar fi fost 6 august și nu 31 iulie.
Și nu aș fi reușit să mă încadrez până în acest moment fără… o fractură la picior (o poveste scurtă și stupidă, dar cu orteze și umflături) care m-a ținut imobilizat vreo două săptămâni cu laptop-ul în brațe și care mi-a oferit ceva mai mult timp în afară de sarcinile zilnice rezolvate la distanță.
Deci, toate au un sens și descopăr încă o dată că planul este proiectarea viitorului și întregul univers colaborează la atingerea sa.
Universul meu în cadrul acestui proiect – familia, echipa, partenerii cu care colaborez și tu, dacă găsești ceva valoros aici.
Vă mulțumesc.
Mereu în mișcare,
Ștefan Podaru