Antrenamentul motivatiei.


Cum transmiti informatie a.i. sa stimulezi actiunea?

 

Fara a fi un urmaritor infocat al competitiilor sportive de orice fel am fost totusi mereu pasionat de modul in care antrenorii reusesc sa produca performanta cu echipa sau sportivii pe care ii ghideaza, pe care ii motiveaza sau ii antreneaza.

Ce ii diferentiaza pe antrenorii performanti de cei mediocri? Cum reusesc sa produca acea motivatie prin care echipele sa sparga limitele?

Un exemplu care imi vine acum in minte este dintr-o ora de antrenament la fotbal cu copii la care am asistat pe o baza sportiva in care erau doua terenuri alaturate, despartite doar de o plasa.

Doua terenuri, doua grupe de copii, doi antrenori tineri.

Stilurile erau complet diferite; tonalitatea, emotia, cuvintele imbracau abordari opuse.

Pe un teren antrenorul striga nervos si iritat:

– Ce faci Alex, n-ai vazut unde dai? 

– Hai maaa, las-o ncolo de treaba… 

– Baaai, da drumu’ la minge! 

 

 Pe celalalt teren lucrurile stateau complet diferit:

– Bravo Stef! Foarte bine!

– Bine Robert! Ai vazut? Asa trebuie! Ai prins miscarea!

– Super! Bineeee! 

Nici de o parte nici de cealalta a terenurilor nu parea ca performantele sunt atat de opuse precum abordarile. Pe terenul lui „Bravo”, poate ca intr-o masurare a vitezei si a performantelor lucrurile nu erau la polul opus fata de ce se intampla pe terenul lui „BAAAI”.

Copiii jucau si alergau cat puteau de bine. Doar ca in mod evident privirile pe terenul lui „Bravo” erau mai sclipitoare, mai drepte, umerii nu erau cazuti precum dincolo. Motivatia era evidenta.

Totul era din cuvinte si ton. Pe terenul „Bravo” erau stimulati sa dea mai mult, sa uite de oboseala, sa caute solutii, sa alerge mai tare, sa se bucure de fiecare pas.

Scena producea o imagine de duel al incurajarilor versus amenintari si expresii de dezamagire.

Era atat de clar incat pe terenul dezamagirilor parca antrenorul era prins mereu in offsaid.

Si ma intreb in cazul sportivilor de performanta, cum lucreaza un antrenor, un coach? 

Cum actioneaza coach-ul Simonei Halep? Ce ii transmite in momentele dificile? Cel putin in tenis, un coach ar trebui sa fie mai mult un fin psiholog decat un sportiv iscusit.

Daca antrenorul il sprijina pe jucator sa depaseasca blocajul intern care limiteaza atingerea performantei, jucatorul descopera singur abilitatea naturala de a invata si a juca, fara ca sfaturile tehnice sa mai fie necesare.

Coachingul descatuseaza potentialul oamenilor cu scopul de a le maximiza performantele (Gallwey).

Ii ajuta sa invete mai degraba singuri decat sa fie invatati de altii.

Cu totii avem o capacitate innascuta de a invata, pe care instruirea o submineaza de fapt.

Modul in care invatam sau felul in care invatam pe altii trebuie puse la indoiala.

Dam pestele sau undita si aratam cum sa pescuiasca?

Cum transmiti informatie a.i. sa stimulezi actiunea?

E vorba de influentare? De constientizare? De asumare? De responsabilizare? De decizie? De vointa? Este despre a incepe?

Cate ceva din fiecare si mai mult de atat.

Mai mult decat raspunsurile care difera de la un caz la altul, de la o persoana la alta, de la o organizatie la alta, intrebarile sunt cele care starnesc constientizarea si tintesc spre ceea ce va urma.

Iti dai seama ce urmeaza sa spun acum, nu?

Va urma… cu si mai multe intrebari.

Ne vedem si pe pagina Sparge TIparele